Skip to Content

În ultima perioadă, în funcție de locul în care te afli, situația legata de coronavirus (COVID-19) a devenit parte din noua noastră realitate. Fiecare zi vine cu noi răspunsuri - de la guverne și organizații deopotrivă - care, la rândul lor, prezintă noi realități și provocări pe care le simțim cu toții.

Mastercard monitorizează îndeaproape aceste evenimente pentru a ne asigura că luăm toate măsurile necesare pentru a ne proteja angajații și pentru a menține serviciul nostru activ pentru clienți.

 

Noi suntem aici pentru tine. În fiecare zi, rețeaua noastră te ajută să ai parte de tot ce e mai bun din orice activitate, fie că este vorba de cumpărarea unui cadou, de aprovizionarea cu produse alimentare sau de ajutarea unei mici întreprinderi să fie plătită. Și, în centrul tuturor, este promisiunea de a face fiecare tranzacție sigură, simplă, inteligentă și accesibilă.

Promisiunea noastră se menține și în ziua de astăzi. Aceeași tehnologie este utilizată pentru a trimite bani prietenilor sau familiei sau pentru a efectua cumparaturi online in siguranta. Rețeaua noastră este piatra de temelie a acestor activități. Și, chiar și în fața acestui eveniment fără precedent, operațiunile noastre continuă ca de obicei.

Relații cu clienții

Dacă ai întrebări urgente despre soldul tău sau achiziții specifice, te încurajăm să contactezi banca sau instituția financiară care a emis cardul. Acest număr este disponibil pe spatele cardului. În plus, echipa noastră de relații cu clienții este disponibilă online sau pe Twitter.

Beneficiile plăților electronice

Tap and Go: Plățile contactless înseamnă că nu trebuie să dai cardul nimănui. Poziționează doar cardul sau telefonul mobil lângă terminal pentru mai multă rapiditate si siguranță.

Siguranța pe primul plan

Alertă de fraudă: Infractorii cibernetici exploatează dorința tuturor de actualizări și informații în contextul COVID-19 și o folosesc ca pe o metodă de phishing pentru a trimite viruși. Vizitează numai site-urile pe care le cunoști, verifică întotodeauna dacă știi expeditorul și nu împărtăși niciodată informații confidențiale.

Siguranță deplină: Ești protejat în fața tranzacțiilor neautorizate. Dacă îți pierzi cardul sau observi tranzacții necunoscute pe extrasul de cont, contactează imediat banca emitentă.

Ajutor pentru comunitate

Ne-am alăturat The Bill & Melinda Gates Foundation și Wellcome Trust pentru a accelera găsirea răspunsului la epidemia COVID-19 prin identificarea, evaluarea, dezvoltarea și extinderea tratamentelor. Te invităm să te alături efortului nostru pentru a găsi o soluție la această situație fără precedent.

Lucrăm pentru a sprijini comunitățile care au de suferit în această situație. Fiecare sumă donată de angajații Mastercard este dublată de noi, am contribuit la fondurile strânse de Fundația pentru Dezvoltare a Femeilor din China, am ajutat băncile locale de alimente din SUA și am donat 25.000 de măști respiratorii la spitalele din New York. Și, prin parteneriatul cu Scholastic, organizăm curriculumul nostru online Girls4Tech pentru clasele 3-7, puse la dispoziția părinților și a profesorilor care au nevoie de resurse de învățare.

Acțiunile noastre pe plan local

Mastercard se alătură Asociației Dăruiește Viață în lupta împotriva COVID-19

Mastercard donează 100.000 euro, alăturându-se astfel inițiativei Asociației Dăruiește Viață. Suma va fi folosită pentru achiziționarea de echipamente speciale, cu importanță crucială în asigurarea îngrijirii adecvate pentru persoanele infectate, precum aparate de ventilat, paturi de terapie intensivă si alte echipamente necesare, care vor fi donate ulterior centrelor de carantină și izolare, deschise în diferite puncte ale țării.

 

Mastercard este alături de Kané - New Romanian Cuisine #ACUM

Alături de Kané - New Romanian Cuisine și alți parteneri, Mastercard sprijină inițiativa #OMasăDeNeprețuit #ACUM. Astfel, primul palier al proiectului susține industria printr-un mecanism care angrenează producători și furnizori locali ce pot livra ingrediente în această perioadă, precum și bucătari de la alte restaurante care și-au suspendat temporar activitatea. Al doilea palier susține medici și personal medical care lucrează neobosit în spitalele din București și care vor primi zilnic preparate hrănitoare. Pentru a învinge, este nevoie de resurse, iar mâncarea de bună calitate este o resursă indispensabilă pentru aceștia.

Pentru fiecare meniu comandat de la Kané - New Romanian Cuisine, #OMasaDeNepretuit merge #Acum automat și gratuit către eroii din prima linie.